Împinse de datorii, fiicele lui Vadim Tudor au acceptat o complicitate abjectă, intrând în rândurile AUR, o formațiune dominată de un analfabetism politic evident și de circ grobian de stabiliment cu dame fierbinți, finanțată de personaje extrem de dubioase, cum ar fi George „Gigi” Becali — latifundiarul și infractorul dovedit de justiție care l-a desființat public și l-a tăvălit în cele mai suburbane lături pe Corneliu Vadim Tudor de-a lungul vieții.
București – Oportunismul politic atinge cote de-a dreptul delirante în interiorul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), însă niciun compromis recent nu zguduie simțul moral mai violent decât gestul Lidiei și Eugeniei Vadim Tudor de a se alinia electoral sub stindardul AUR. La ani distanță de la trecerea în lumea de dincolo a „Tribunului” Corneliu Vadim Tudor, fiicele sale au ales să calce în picioare demnitatea numelui pe care îl poartă, aruncându-se în brațele unei formațiuni politice finanțate și controlate din umbră și de George „Gigi” Becali. Ceea ce se dorește a fi prezentat public drept o „continuare a moștenirii politice” nu este, în realitate, decât un act flagrant de trădare a memoriei părintești, orchestrat de dragul unei efemere ascensiuni parlamentare, și, probabil, datorită disperării financiare. Ceea ce pare aproape ireal este de fapt o fragilitate de caracter greu de anticipat din partea descendentelor unei familii care a clamat întotdeauna onoarea și mândria ca valori supreme.
Antiteza naționalismului postdecembrist: De la elitismul enciclopedic la populismul mercantil
Pentru a înțelege profunzimea abisului în care au plonjat surorile Vadim, este obligatorie o privire retrospectivă asupra trecutului. Corneliu Vadim Tudor și George Becali reprezintă două falii identitare, culturale și sociale complet ireconciliabile în istoria postdecembristă a României. În timp ce Corneliu Vadim Tudor a fost un produs rafinat al culturii de bibliotecă, un scriitor, poet și doctor în istorie cu o memorie enciclopedică ce stăpânea limba română la nivel de artă, Gigi Becali s-a născut într-o familie de oieri și și-a bazat întreaga ascensiune pe surse de îmbogățire rapidă și tranzacții imobiliare dubioase.
Mai mult decât atât, Gigi Becali a fost dovedit oficial de justiție ca fiind infractor, statut consfințit prin condamnări penale definitive cu executare pentru dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării, sechestrarea de persoane și dare de mită. Diferența dintre ei era de la cer la pământ, deoarece Vadim Tudor reprezenta naționalismul dogmatic, bazat pe lecturi și istorie, în timp ce Becali reprezenta populismul de mahala și trecutul penal. Să le vezi astăzi pe fiicele intelectualului Vadim Tudor capitulând în fața banilor unui infractor dovedit de instanțele din România este dovada supremă că AUR a reușit să amestece elitele de altădată cu degradarea penală a prezentului.
Prăbușirea demnității a fost pregătită de un context nefast în care toți cei care în timpul vieții tremurau în fața condeiului necruțător al Tribunului au pornit o veritabilă campanie de execuție a familiei rămase în urmă. Creditorii s-au năpustit ca niște vulturi asupra casei din Cotroceni, presa a transformat drama într-un reality-show, filmând executorii la poartă, iar foștii subalterni din PRM i-au întors spatele văduvei Doina, lăsând familia să se sufoce financiar în totală izolare. Tot atunci a început și spectacolul de caritate al lui Gigi Becali, care s-a oferit să ajute doar pentru a le călca în picioare orgoliul, declarând public că le plătește datoriile numai dacă fetele își înghit mândria, deoarece nu au după ce bea apă.
Inima zdrobită a Tribunului: Cum a fost vândută moștenirea culturală lăsată de Vadim
Măcinate de datorii uriașe și de frica de a pierde totul, fetele și văduva lui Vadim au trecut de la statutul de victime la cel de complice ai propriei degradări, începând să batjocorească memoria tatălui lor prin scoaterea la mezat a întregii sale existențe. Presate de realitatea dură, fetele au mers până acolo încât au scos mașina de lux a fostului lider politic la vânzare pe site-urile de anunțuri, iar ulterior au predat Casei de Licitații Artmark universul intim al Tribunului. Peste trei sute de piese de colecție au fost vândute la bucată pentru bani rapizi, iar cataloagele oficiale confirmă cu certitudine că ultima colecție de artă a lui Corneliu Vadim Tudor a inclus în mod explicit lucrări semnate de maeștri români precum Leon Biju, Vasile Popescu sau Henri Catargi. Tot atunci au fost înstrăinate piese de o valoare inestimabilă, precum drapelul de luptă al lui Avram Iancu tranzacționat pentru o sută cinci mii de euro, trei documente purtând semnătura olografă a lui Napoleon Bonaparte pentru șapte mii de euro, manuscrisul istoric al lui Badea Vasile dat pe cinci mii de euro și masca mortuară a lui Mihai Eminescu lichidată pentru mizerabila sumă de o mie șase sute de euro. Această devalizare sistematică a fost prima formă de trădare, un prim pas spre abdicarea completă de la demnitate din cauza disperării materiale.
Războiul familial pe moștenire dintre familia de sânge a lui Corneliu Vadim Tudor și consoarta sa izbucnit încă din timpul vieții Tribunului
Geniul poeziei românești, Corneliu Vadim Tudor, a plecat mult prea devreme către o lume mai bună, lăsând în urmă doar trena unei realități efemere. Privind însă cu atenție la atrocitățile ce au germinat după umila sa trecere către ceruri, extrem de mulți își pun o întrebare tulburătoare: ce se întâmpla, în cursul vieții sale, în interiorul familiei poetului? Există chiar speculații referitoare la o trădare din interiorul familiei lui Vadim, după ce timp de mai mulți ani, in timpul vieții sale, doamna Tribunului ar fi fost regizoarea unui scandal permanent intre Vadim si familia sa de sange, formată din frati si surori. Este o enigmă ce va trebui elucidată curând pentru a păstra sacră și neîntinată memoria celui al cărui mentor spiritual și îndrumător a fost un nume de referință în panteonul literaturii românești — acel om vizionar, romancierul ce a lăsat o moștenire culturală nepieritoare. Chiar dacă peste toate aceste scrieri, în actuala societate românească, s-a așternut un strat gros de colb și uitare, ele rămân capodopere incontestabile. Sunt creații care strigă parcă din adâncurile înflăcărate ale geniului adevărul crud al acestei lumi: Groapa, Principele și Săptămâna nebunilor.
Speculațiile privind tensiunile ascunse din interiorul familiei lui Corneliu Vadim Tudor au constituit un subiect intens discutat în spațiul public, amplificat de personalitatea vulcanică a politicianului și de discreția totală pe care soția sa, Doina Vadim Tudor, a menținut-o în timpul vieții acestuia. În timp ce Tribunul afișa public imaginea unui lider autoritar, momentele tensionate din relațiile dintre familia sa conjugală, formată din soția Doina și fiicele Lidia și Eugenia, și familia sa de sânge, compusă din frații Marcu și Pavel și surorile Lidia și Magdalena, au fost marcate de multe scandaluri publice.
Publicațiile din presa mondenă și declarațiile ulterioare ale rudelor au sugerat că, în timpul vieții liderului PRM, soția sa ar fi exercitat o influență majoră în gestionarea accesului către politician. Frații și surorile acestuia au acuzat direct sau voalat că au fost îndepărtați treptat de Tribun, creându-se o barieră artificială între cele două tabere. În timp ce Corneliu Vadim Tudor era în viață, aceste conflicte au fost mocnite, politicianul controlând cu strictețe informațiile care ieșeau din cercul său. Totuși, după dispariția sa, taberele s-au separat complet, iar disputele patrimoniale au transformat tensiunile interne într-un șir lung de litigii și acuzații publice dure.
Cronologia bătăliilor juridice pentru vila de la Bran și fractura definitivă din familia lui Corneliu Vadim Tudor
Războiul deschis pentru avere a început în cursul anului 2011, când, în urma pierderii imunității parlamentare și sub spectrul unor executări silite iminente dictate de zecile de procese de calomnie, Corneliu Vadim Tudor a luat decizia strategică de a trece celebra sa proprietate de la Bran, supranumită casa cu păpuși, pe numele surorii sale fidele, Lidia Samson. Deși mutarea a fost una pur formală, menită să protejeze acest loc de suflet, înstrăinarea în acte a reprezentat mărul discordiei și sămânța unui scandal juridic de proporții uriașe între moștenitori după decesul său.
Fractura din familie a ieșit la suprafață în mod violent la doar câteva zile după decesul fulgerător al politicianului din 14 septembrie 2015. Pe 19 septembrie 2015, într-o intervenție televizată la emisiunea Observator de la Antena 1, fratele acestuia, fostul deputat PRM Marcu Tudor, a lansat acuzații publice grave, sugerând că moartea fratelui său a fost grăbită de stresul uriaș. În acel moment, relațiile dintre el și văduva Doina s-au răcit instantaneu, pe fondul reproșurilor reciproce privind neimplicarea financiară a familiei de sânge în acoperirea datoriilor masive lăsate în urmă de Vadim.
Unitatea dintre frați s-a rupt definitiv în octombrie 2016, printr-un scandal administrativ bizar în care Lidia Samson, devenită proprietară în acte, i-a solicitat oficial evacuarea din locuința de la Bran celeilalte surori, Magdalena — care locuia acolo de peste două decenii, având grijă de gospodărie și de animalele de companie ale fostului europarlamentar —, însă acest lucru nu a împiedicat executarea deciziei.
Conflictul a atins faza acută în septembrie 2017, extinzându-se direct asupra nucleului familial al politicianului. După decesul Lidiei Samson, fiul acesteia, care era nepotul lui Vadim și moștenitorul legal al proprietății în acte, a obținut în instanță dreptul de a le interzice văduvei Doina și fiicelor Lidia și Eugenia accesul în vila de la Bran. Pe 13 septembrie 2017, fiicele politicianului au reclamat public abuzul, acuzându-și verișorii de trădare și lăcomie materială, deoarece le-au fost sechestrate inclusiv bunuri personale și manuscrise de valoare rămase de la tatăl lor.
Războiul intrafamilial s-a încheiat oficial abia la începutul anului 2025. Pe 3 ianuarie 2025, magistrații au pronunțat o sentință definitivă în favoarea fetelor lui Corneliu Vadim Tudor. Lidia Vadim Tudor a confirmat public recuperarea oficială a imobilului de la Bran și a anunțat demararea lucrărilor de restaurare pentru a păstra intactă memoria tatălui ei, marcând victoria finală a taberei conjugale în fața pretențiilor ridicate de rudele de sânge.
Chiar dacă teoretic totul pare a fi fabulos și aproape incredibil, este real și deconspirat de presa anilor cu o notă de stil pur jurnalistic, iar în final, realitatea celor expuse este înfiorătoare: prin scoaterea la licitație publică a întregului tezaur adunat de politician, consoarta sa a prăduit definitiv moștenirea culturală a lui Corneliu Vadim Tudor, înstrăinând bucată cu bucată manuscrise istorice rare, tablouri de valoare și colecții întregi de cărți rare pentru a acoperi „presupusele” datorii masive rămase după „plecarea definitivă” a acestuia, în condițiile în care, încă din timpul vieții lui, ea a fost cea care i-a dezbinat și aproape i-a distrus întreaga familie de sânge, izolându-l treptat pentru a rupe total orice legătură de atașament și pentru a deține controlul absolut asupra deciziilor și averii sale.
Barbu a vrut o soartă bună pentru Vadim dar „Tribunul” și-a schimbat în stil autoritar propriul destin
În istoria presei culturale din perioada comunistă, relația strânsă dintre mentorul Eugen Barbu și discipolul său a alimentat o serie de mituri urbane persistente cu privire la controlul pe care „Patronul” revistei „Săptămîna” încerca să îl exercite asupra viitorului lider politic. Privită retrospectiv, această intervenție arată că Barbu a vrut o soartă bună pentru Vadim, încercând să îi clădească o ascensiune curată în elita vremii, însă „Tribunul” și-a schimbat în stil autoritar propriul destin, refuzând să lase pe altcineva să îi dicteze deciziile intime.
Printre aceste legende urbane, neconfirmate de documente oficiale sau mărturii scrise asumate, s-a speculat intens că rădăcinile izolării lui Corneliu Vadim Tudor de propria familie de sânge și controversele legate de statutul consoartei sale ar avea un precedent tulburător în tinerețea acestuia, orchestrat chiar de mentorul său spiritual. Zvonurile vremii susțineau că, pe parcursul primei jumătăți a anilor ’80, speriat de amploarea pe care o lua relația secretă a discipolului său cu Doina, o asistentă medicală complet străină de intrigile Bucureștiului, Eugen Barbu ar fi încercat prin toate mijloacele să blocheze acest mariaj, având o viziune extrem de rigidă și dinastică asupra viitorului politic și cultural al lui Vadim, considerând că o femeie din afara sistemului îi va distrage atenția de la misiunea publicistică și îi va știrbi prestigiul.
Pentru a distruge această legătură, se povestea în mediile literare că Eugen Barbu i-ar fi prezentat direct o tânără scriitoare și poetă care frecventa cenaclurile epocii, recomandându-i insistent să o ia de soție pentru a-și consolida poziția în elita intelectuală. Tot acele zvonuri colportate în epocă afirmau că mentorul său l-ar fi avertizat ferm și în repetate rânduri să nu se implice sub nicio formă într-o relație serioasă cu Doina, insistând ca legătura să rămână doar o aventură trecătoare. Vadim Tudor a ales însă să își înfrunte cel mai important protector, ignorând sfaturile și ironiile acestuia pentru a se căsători oficial cu Doina în toamna anului 1987. Gestul de rebeliune romantică a reprezentat, în viziunea ulterioară a fraților și surorilor sale, momentul zero în care viitoarea soție a început să își construiască influența, pregătind terenul pentru izolarea totală a politicianului.
Vadim a trăit la propriu evenimentele din Groapa, Principele și Săptămâna nebunilor împreună cu românii săi
Și, cel mai important, după trecerea sa în lumea îngerilor, cei care au avut curiozitatea de a deschide romanele lui Eugen Barbu au descoperit că Vadim, împreună cu românii săi, au trăit toate aceste clipe în carnea vie a realității. Astfel, în 1957, Groapa ne trimite în mocirla mahalalei bucureștene interbelice, oferind o frescă fascinantă, crudă și pulsând de viață a periferiei. Apoi, în 1969, Principele – un roman istoric și alegoric de o complexitate densă – oferă o meditație pură asupra naturii volatile a puterii, a dictaturii și a destinului uman strivite de istorie. Însă cel mai straniu moment rămâne cel al anului 1981, când Săptămâna nebunilor încheie magistral o trilogie informală a descompunerii și degradării umane. Dacă în Groapa am contemplat mizeria periferiei moderne, iar în Principele teroarea paralizantă a puterii absolute, aici Eugen Barbu ne prăbușește în decadența totală și în agonia unei epoci de amurg: apusul regimului fanariot.
Deși doar Lidia Vadim este implicată activ în angrenajul acelei organizații de șarlatani și infractori ce coordonează destinele formațiunii politice AUR, sora sa, Eugenia, nu ezită să îl evoce, în aparițiile sale din spațiul virtual, pe cel botezat de echipa PatriotNews: „Căpcăunul” George Simion. Totul, într-o horă a absurdului unde oportuniști și falși patrioți, naționaliști sau suveraniști — deghizați în orice alte straie doctrinare ar alege aceștia să se proclame ori ce dracu’ or mai fi fiind în propriile lor iluzii — se unesc într-un spectacol mizerabil. Un spațiu degradat unde atât figurile-marionetă dansează haotic, precum niște debili într-o hazna cu rahat, cât și eminențele cenușii, preponderent formate din prăduitori dovediți de justiție și alți sforari analfabeți la propriu sau exponenți ai unor fabrici de diplome înființate înainte ori după anii 1990, sunt deja exponenții escrocheriilor prin care au devalizat o Românie pe care regimul anterior reușise să o transforme într-o fabrică de bani, e adevărat, prin metode care au generat probleme majore în societatea românească.
Iar în prezent, plutim prinși într-un profund marasm moral, spiritual și dogmatic. Istoria descrisă în aceste capodopere pare să se repete într-un ecou neîncetat și sumbru în aceste vremuri contemporane. Trăim într-o epocă in care omul s-a dezis violent de propria umanitate, devenind un sclav devotat al vițelului de aur, o epocă în care mizeria periferiei este expusă obscen sub privirile împietrite ale unei mulțimi cuprinse de letargie, iar teroarea puterii absolute a fost ridicată la rang de lege în această Românie a noastră. Ce urmează? Cei care au rămas încă demni în fața unei națiuni române care pare să fi încetat să existe, refuzând să asiste pasivi la acest naufragiu total, mai au un singur țel axiomatic: Apusul Regimului Fanariot!
Fără îndoială, chiar dacă vorbim despre sentința dramatică a unei foste solemne națiuni: finalul unui regim ce a dominat Moldova și Țara Românească timp de 110 ani (din 1711 până în 1821) își trăiește actualmente abia zorii noului ciclu (1989 – ?). Iar cei ce mai cred în teorii de genul: „Vino băi Isuse, salvează Poporul!”, vor fi din nou amăgiți de secta unor diletanți demagogi. Ei sunt arhitecții iluziilor, oameni ahtiați și fascinați de mirajul unor saci plini cu monede din AUR — iar batjocora la adresa românilor atinge cote alarmante, români pe care ei înșiși îi cataloghează drept o „prostime” zdrobită în contrast cu finanțele globale. Chiar și fără ajutorul unor impostori mesianici puși în vârf de lance, ei vor ucide tot ceea ce a mai rămas viu în noi, în sufletul unui popor umilit și sclavizat de-a lungul vremurilor. Acești „Ei” sunt veritabilii vânzători de iluzii deșarte, cei care îți impun dogma absolută: „Crede și taci, el este Mesia tuturor!”.
Onoarea pierdută într-un act de trădare: Cum au ajuns fiicele lui Vadim la curtea dușmanului
Odată rezolvată parțial criza financiară prin vânzarea bunurilor, a urmat capitularea morală definitivă prin acceptarea coabitării pe listele AUR cu George Becali. Relația istorică dintre Corneliu Vadim Tudor și Becali a fost o revărsare de lături de o vulgaritate suburbană în care patronul din Pipera l-a numit pe Vadim zdreanță de om, caracter infect, vânător de cadavre, gunoiul societății românești, cerșetor ordinar și nebun de legat care ar trebui căutat de medici cu cămașa de forță. Becali a încercat aproape permanent să-i distrugă reputația de justițiar spunând că este un șarlatan și un mincinos care a trăit doar din șantaj, iar în urmă cu câțiva ani s-a folosit de banii săi pentru a poza în salvator arogant, afirmând că dacă nu erau milioanele lui, Vadim murea de foame și nu mai vedea Bruxelles-ul în viața lui. Prin acceptarea actuală a umbrelei politice a AUR, fostul deținut din Pipera le-a transformat simbolic pe cele două fiice în sclavele lui de imagine, două personaje subordonate financiar asemenea celebrei Sclava Isaura, silite să suporte umilințe continue în timp ce ele însele calcă în picioare memoria tatălui lor pentru un loc eligibil.
Moștenirea pângărită: Cum se folosește șleahta de jefuitori de imaginea Tribunului după plecarea lui în lumea îngerilor
Adevaratul circ post-mortem nu se limitează însă la dramele financiare sau intrafamiliale, ci îmbracă forma unei profanări ideologice și morale. După plecarea definitivă a lui Corneliu Vadim Tudor în lumea îngerilor, o întreagă șleahtă de șarlatani politici, autointitulați naționaliști și suveraniști, s-a năpustit asupra numelui său precum o haită de vulturi înfometați, dornici să devoreze ultimele rămășițe de imagine ale fostului lider PRM. În fruntea acestei operațiuni de jaf simbolic se află George Simion și mașinăria de propagandă a partidului AUR, care au transformat figura Tribunului într-o simplă marfă de PR electoral, menită să atragă electoratul nostalgic. George Simion nu a ezitat să folosească tehnologia digitală pentru a lansa clipuri video trucate și manipulări online folosind citate ori numele și imaginea lui Vadim Tudor, punându-i-se în gură cuvinte de susținere pentru mișcarea AUR, într-o tentativă disperată de a mima o continuitate istorică ce nu a existat niciodată.
Este aproape incredibil cum o șleahtă de oportuniști defilează astăzi prin studiourile de televiziune și pe rețelele sociale mimând falsul patriotism, deși mulți dintre ei sunt aceiași oameni care, în timpul vieții politicianului, îl izolaseră și îl numeau în fel și chip. Exemplele acestei exploatări sunt strigătoare la cer: de la discursuri copiate grosolan în Parlament în care se încearcă imitarea stilului oratoric al lui Vadim, până la pelerinaje electorale ipocrite organizate la mormântul acestuia, totul este un teatru ieftin regizat de consultanți politici. Pseudo-liderii suveraniști folosesc citatele Tribunului pentru a-și legitima propria mizerie umană și agresivitatea, ignorând cu bună știință faptul că Vadim Tudor, cu toate accentele sale extremiste, era un om de o cultură enciclopedică ce nu ar fi tolerat niciodată alianța cu analfabeții politici sau subordonarea față de banii murdari ai unor deținuți de drept comun. Prin cooptarea Lidiei și a Eugeniei în această structură, șleahta de jefuitori de imagine a obținut trofeul suprem, transformându-le pe fiicele Tribunului în complicele perfecte ale propriei lor devalizări morale.
Sacrificiul onoarei pe altarul iubirii interzise: Cum a trădat fiica cea mică sufletul mândru al tatălui ei
Lipsa de loialitate față de figura paternă își are rădăcinile într-o dramă intrafamilială, petrecută chiar înainte de plecarea definitivă a liderului PRM. Eugenia Vadim Tudor, fiica cea mică, i-a provocat tatălui ei o suferință de o intensitate devastatoare atunci când a decis să fugă de acasă timp de două săptămâni alături de iubitul ei, Tiberiu, situație amplificată de o puternică zvonistică ce indica faptul că partenerul ei ar proveni dintr-o familie aparținând unei etnii repudiate de discursul politic al Tribunului — o etnie al cărei nume începe tot cu litera „R”. Pentru un părinte extrem de autoritar, certitudinea sau suspiciunea că, în acel interval de clandestinitate, fiica sa cea mică a trăit inițierea intimă, consumându-și probabil prima noapte de amor din viața ei în brațele unui tânăr pe care tatăl îl disprețuia visceral, a constituit umilința supremă.
Oana Zăvoranu a fost singura, care într-un moment de furie și luciditate, a dezvăluit public calvarul prin care trecea Tribunul, confirmând că fuga tinerei a fost bomboana de pe colivă care i-a măcinat definitiv sănătatea. Zăvoranu a mărturisit că fiica cea mică a fugit de acasă cu câteva zile înainte ca tatăl ei să plece atât de departe, într-o altă lume, adăugând că l-a văzut pe Vadim Tudor plângând pe stradă, complet terminat, în timp ce acesta îi cerea cu disperare ajutorul. Oana a sugerat că sfârșitul lui n-a fost o simplă evoluție biologică, ci o fractură cardiacă provocată direct de această lovitură primită în spate de la propria fiică, stresul psihic uriaș generând problema medicală bruscă ce i-a provocat trecerea în lumea de dincolo.
Umilința supremă a Tribunului tranzacționat post-mortem de latifundiarul analfabet și căpcăunul patriot
Faptul că astăzi, atât Lidia, cât și Eugenia – fiica a cărei escapadă romantică și intimă a contribuit decisiv la sfârșitul tragic al tatălui ei – sunt susținătoare înfocate ale AUR, completează tabloul unei capitulări morale absolute. Ele pretind că au găsit în AUR cadrul propice pentru idealurile tatălui lor, însă realitatea le contrazice flagrant, deoarece AUR a transformat tribuna politică într-un stadion de periferie promovat prin circul grobian, agresiunile verbale din Parlament și urletele de tip huliganic ale lui George Simion. Să vezi fiicele unui scriitor recunoscut, obsedat de puritatea limbii române, validând prin prezența lor o mișcare dominată de analfabetism politic, real și imoral, reprezintă o contradicție uriașă, cele două surori preferând zgomotul vulgar al unor zbierături sinistre lansate de un fel de căpcăun pus de stăpânii săi în fața mulțimii.
În final, prezența surorilor Vadim Tudor în AUR nu este despre doctrină, crez politic sau salvarea națiunii, ci reprezintă radiografia unei renunțări definitive la demnitate. Când accepți ca trecutul tău, dramele intrafamiliale profunde care au grăbit sfârșitul unui părinte și jignirile de o vulgaritate extremă aduse memoriei acestuia să fie spălate în mașina de vot a unui partid agresiv, îți pierzi dreptul de a mai vorbi în numele istoriei.
Prin această alianță nefirească, Lidia și Eugenia Vadim Tudor au demonstrat că resentimentele istorice pot fi șterse cu buretele dacă recompensa politică și financiară este suficient de tentantă. După ce i-au vândut obiectele sacre, manuscrisele de preț, drapelul lui Avram Iancu și colecțiile de tablouri la licitații publice pentru a supraviețui, cele două surori au vândut acum și ultima redută, transformându-se în sclave de imagine la curtea unui infractor dovedit și condamnat de justiție, acceptând să împartă aceeași masă cu cel care le-a umilit public întreaga existență. [text:Pamflet]